Archive for the ‘iubire’ Category

 

Coperta - Meditatia robotilor - Radu Lucian Alexandru

Meditaţia roboţilor – o piesă de teatru despre meditaţie, roboţi, oameni, relaxare, alimentare, luptă, provocare, virginitate, sex, moarte, iubire, iertare, trezire, detaşare, dominare, joacă şi armonizare…

Meditaţia roboţilor – Radu Lucian Alexandru – carte pdf:

https://calatorieprinconstiinta.files.wordpress.com/2014/06/meditatia-robotilor-radu-lucian-alexandru.pdf

 

 

Read Full Post »

Coperta Mireasa din intamplare

 

Mireasă din întâmplare – o piesă de teatru despre viaţa trăită în clipă prin joc de prinţ şi de prinţesă; despre dragostea spontană a unui rege faţă de o regină şi despre rostul întâmplării în lume… Adică despre căsătoria iubită spre plăcere prin dragoste la prima vedere…

 

Mireasă din întâmplare – Radu Lucian Alexandru – carte pdf:

https://calatorieprinconstiinta.files.wordpress.com/2013/04/mireasa-din-intamplare-radu-lucian-alexandru.pdf

 

Read Full Post »

„- Bunii mei, zise Waox, iubirea fără acţiune directă de ajuto-rare morală, spirituală, intelectuală, financiară a semenilor noştri nu e iubire.
Iubirea fără acţiune hotărâtă îndreptată spre binele social nu e iubire adevărată.
Cel care iubeşte cu adevărat e cel care tot timpul observă atent societatea în care se manifestă şi pe semenii săi, pentru a vedea manifestările dizarmonioase specifice acestora (cele care duc la distrugere haotică, la suferinţă) şi apoi se gândeşte mereu cum poate el să ajute la înlăturarea din semeni şi din societate a acestor manifestări negative.
Bineînţeles că nu va reuşi să găsească soluţii la acestea decât dacă mai întâi le identifică şi le elimină din interiorul său.
Astfel se uită împrejur şi vede ignoranţă în legătură cu mecanismele lumii. Mai întâi elimină această ignoranţă din sine, prin studiu, introspecţie, meditaţie şi apoi încearcă să o înlăture din societate, prin ţinerea unor conferinţe, seminarii, prin scrierea unor cărţi de ghidare în acest sens etc.
Astfel se uită împrejur şi vede intoleranţă, dogmatism şi lipsă de iubire faptică (autentică) şi vede că toate acestea sunt sprijinite în mod direct (prin ceea ce fac) sau indirect (prin ceea ce nu fac) de diferite instituţii sociale cu rol de educare a semenilor: diferitele instituţii educaţionale, diferitele instituţii religioase etc.

Atunci el se îndreaptă spre sine şi elimină din el, prin cunoaştere şi iubire autentică, intoleranţa, dogmatismul, fanatismul, indiferenţa faţă de bunul mers al societăţii şi apoi creează proiecte, pe care caută să le pună în practică, prin care să se creeze noi instituţii sociale educaţionale, care să permită eradicarea acestor racile din rândul semenilor săi.
Iubirea adevărată nu doar contemplă, ea se implică în mod direct şi nemijlocit pentru a ajuta la îndreptarea înspre Bine şi Adevăr a tuturor fiinţelor, în măsura în care îi permite acest lucru capacitatea ei de discriminare (dată de cunoaşterea deţinută) şi forţa (intelectuală, financiară, fizică etc.) de care dispune.
Deci un frate creator nu iubeşte doar declarativ (doar prin vorbe) pe semenii săi, ci el se implică direct (faptic) în armonizarea superioară a acestora.
Un frate creator simte iubirea faptică în sine, simte unitatea cu toată creaţia, îi simte pe toţi ceilalţi ca şi fraţi şi surori ale lui.
 Cum ar putea atunci să stea şi să privească nepăsător cum aceştia suferă datorită propriei lor ignoranţe?

Nu poate aceasta.
Dacă ar putea, nu ar mai fi un frate creator!
Majoritatea oamenilor, din ignoranţă în ceea ce priveşte mecanismele de funcţionare ale unui sistem (cum este, de exemplu, şi sistemul social) aşteaptă ca alţii să facă bine pentru societate, ca alţii să se gândească ce ar fi de făcut pentru armonizarea superioară a acesteia.
Ei nu sunt conştienţi că pentru ca orice sistem social să funcţioneze bine trebuie ca majoritatea elementelor sale să contribuie în mod direct la semnalizarea promptă a disfuncţiilor sociale (a factorilor şi elementelor care creează distrugere şi suferinţă în jurul lor) pe care le întâlnesc, la a se gândi cum pot fi înlăturate aceste disfuncţionalităţi şi a acţiona în această direcţie.
Ei nu sunt conştienţi de aceasta. Dar un frate creator este şi prin tot ce face, el caută să-i lumineze şi pe ceilalţi în legătură cu acest adevăr.
Un frate creator nu doar că-i simte pe ceilalţi ca fraţi, dar se şi comportă ca atare faţă de ei.
De aceea el nu are duşmani. El nu manifestă duşmănie faţă de nimeni – el doar iubeşte, pentru că el a descoperit un secret mare al fericirii: cel a iubirii necondiţionate, îndreptată spre toate fiinţele. Şi el, ca toţi ceilalţi, vrea să fie fericit: de aceea iubeşte faptic (autentic).
Waox îşi încheie discursul aici, şi în atelier se lăsă un moment de tăcere. Apoi şi ceilalţi îşi exprimară aprobarea în legătură cu vorbele sale.
Mai dedicară încă un atelier pentru meditaţii şi discuţii îndreptate înspre conştientizarea cât mai profundă a necesităţii iubirii active (faptice) a semenilor şi apoi trecură la al doilea nivel de perfecţionare.”

– Extras din cartea „Călătorie prin Conştiinţă” – autor Radu Lucian Alexandru

Read Full Post »

Totul este Iubire?

„Peste şapte zile, la aceeaşi oră, cei doi se prezentară la sanctuar. Străinul îi conduse în camera de reflecţie, unde îi aştepta Waox şi un alt frate. Au fost invitaţi să se aşeze şi Waox luă cuvântul:
– Încă mai sunteţi fermi în dorinţa de a vă alătura frăţiei noastre?
– Da, răspunseră cei doi neofiţi.
– Bine, atunci vă informez cu bucurie că aţi fost acceptaţi în atelierele de perfecţionare, dintre care primul se va desfăşura chiar astăzi.
Haideţi să vă felicit şi să mergem împreună în camera alăturată, pentru a ne desfăşura munca de perfecţionare.
Când intrară în atelier, constatară că aici mai erau prezenţi deja nişte neofiţi, aşezaţi cu toţii în jurul unei mese ovale.
– Dragii mei, începu să glăsuiască Waox, trebuie să ştiţi că primul mare adevăr pe care trebuie să şi-l însuşească un frate creator este acela că TOTUL ESTE IUBIRE.
Iubirea, vedeţi voi, înseamnă în primul rând Unitate.
În creaţie Totul este legat cu totul şi de aceea totul participă la existenţa totului.

Pentru ca o existenţă să vieţuiască armonios, trebuie ca foarte multe existenţe să contribuie la vieţuirea ei armonioasă.
Totul e legat cu Totul şi doar când conştientizăm în profunzime acest lucru, poate să dispară din noi egoismul prost înţeles, doar atunci poate să se nască în noi iubirea adevărată, dăruirea necondiţionată a binelui pentru ceilalţi. Deoarece existenţele noastre sunt legate vrând nevrând de existenţele celorlalţi (fiindcă cu toţii avem o existenţă de tip sistem), a ne face nouă bine înseamnă de fapt a face cât mai mult bine pentru ceilalţi: cel mai mare egoist este cel mai mare altruist.
Vă spun deci: Totul este unit cu Totul.
Conştientizarea acestui adevăr este secretul încarnării depline a Iubirii.
Distincţiile, diferenţele, deosebirile pe care le vedeţi în creaţie sunt superficiale, sunt doar distincţii, diferenţe şi deosebiri de forme, nu de esenţă.
Totul e un Tot, pe care nu-l puteţi diviza, pentru că el nu are sens decât ca Tot.
Nici un lucru din creaţie, nici un aspect al acesteia nu are sens dacă nu se raportează la Întregul din care face parte.
Fiinţele nu există separate, ci legate intim unele de altele prin legături infinite şi eterne.
Nici o fiinţă nu poate fi înţeleasă ca atare dacă nu se raportează la Întregul în interiorul căruia ea se manifestă.
Înţelegerea legăturilor infinite dintre fiinţe duce la conştientizarea şi trezirea în noi a Iubirii nelimitate pentru toate fiinţele.
Nu putem înţelege Ceea Ce Există decât printr-un efort de renunţare la veşnica luptă a contrariilor pe care o susţinem în noi. Trebuie să conştientizăm în adâncul nostru cel mai adânc unitatea noastră cu toată fiinţarea: că nu putem înţelege fiinţa noastră separat de celelalte fiinţe şi fenomene ale existenţei.
Nici diferitele componente ale fiinţei noastre nu le putem înţelege separat, prin divizare, ci doar prin unire: senzaţia nu există separat de gândire, gândirea separat de simţire, inteligenţa separat de memorie, percepţia spaţiului separată de percepţia timpului ş.a.m.d.
Aceste împărţiri ale fiinţei noastre, dacă le facem, să ştim că în esenţă sunt false: Întregul nu poate fi împărţit – el nu are sens decât ca Întreg.

Întregul nu poate fi împărţit, decât teoretic, de către o minte care priveşte superficial realitatea şi nu înţelege astfel că în Realitate nu există împărţiri.
Dacă am încerca să înţelegem în esenţă, de exemplu, ce este plăcerea, sau viaţa, sau gândirea, sau spaţiul, sau percepţia etc., am vedea că ele nu există separat de Întreg şi de tot ce este fiinţa acestuia.
Întregul este deci Întreg. De aceea Iubirea este în El.
Întregul este peste tot întreg; nu putem vorbi de părţi distincte, independente în el. De aceea Iubirea se manifestă neobosită în El.
Totul e alcătuit din Tot. De aceea Iubirea este în Tot şi Totul este Iubire. Încercarea de înţelegere a unui fenomen (a oricărui fenomen) separat de restul fenomenelor este din start lipsită de sens şi destinată eşecului.
Cum veţi înţelege o fiinţă independent de celelalte fiinţe lângă care s-a manifestat sau se manifestă?
Cum veţi înţelege o fiinţă dacă veţi exclude din calcul unitatea ei indivizibilă cu toate celelalte fiinţe?
Cum veţi înţelege o fiinţă dacă nu veţi înţelege că ea iubeşte şi este iubită, indiferent de ce crede ea în acest sens?
Aşadar, percepţia adevărului ultim înseamnă conştientizarea Tot-ului, a Întregului, realizarea faptului că doar El este şi că El este peste Tot.
Atunci apare şi iubirea adevărată.
Doar atunci vrei să strângi în braţe toate fiinţele ca pe o unică Fiinţă, doar atunci iubirea din tine se poate manifesta în toată splendoarea ei, pentru a putea da naştere creaţiei necondiţionate, îndreptate fără şovăială spre Armonie, spre Existenţă, spre Viaţă.

Iubirea este percepţia Întregului ca Întreg.
Întregul poate fi perceput în esenţa lui doar ca întreg şi niciodată ca o sumă a părţilor. Asta deoarece Întregul nu are părţi. El este peste tot şi nu poate fi perceput decât aşa cum este: Întreg.
Nu există hârtie, caiet, pat, perdea, masă, perete… Toate acestea sunt idei abstracte, sunt împărţiri artificiale ale realităţii, care în sinea ei e integrală.
Există deci doar Aceasta! Fără nume, fără formă, fără distincţii şi discriminări de esenţă. În esenţă nu putem înţelege nimic din natura noastră, deoarece aceasta este identică cu a Întregului şi acesta e infinit, iar înţelegerea noastră e limitată.
Dar putem simţi totul şi îl putem iubi cu toată fiinţa noastră, deoarece suntem legaţi de tot ce există. Doar Iubirea infinită ştie că Totul e legat de Tot şi Totul e peste tot. Ea ştie că Totul nu poate fi simţit în adevăr decât ca Tot, ca manifestare supremă a Unităţii şi a Iubirii Cosmice.
Totul e Tot şi nimic nu poate fi separat, nu poate fi izolat, nu poate fi identificat ca fiind independent, diferit sau separat de Tot. Deci Totul e Tot şi e peste Tot. Aceasta este întreaga ştiinţă.
Nu poţi separa Nimic de Nimic. Nu poţi separat fiinţa de Întreg, privitorul de ceea ce este privit, simţitorul de ceea ce simte, gânditorul de ceea ce gândeşte. Acestea nu au sens decât împreună, deoarece există doar împreună.
De aceea iubire este peste tot: între fiinţă şi întreg, între privitor şi ceea ce este privit, între simţitor şi ceea ce simte, între gânditor şi ceea ce gândeşte.

Tot ceea ce există, există legat de tot ceea ce există.
Tot ceea ce există, există în comunicare şi coexistenţă cu tot ceea ce există. De aceea Iubirea este peste Tot.
Pentru a simţi această iubire, tot ceea ce este de făcut este să nu mai puneţi etichete. Nici un fel de etichete: definiţii, nume, forme…
Atunci veţi pricepe că nu există nimic separat, există doar Totul ca Tot, Întreg şi Indivizibil prin sine însuşi.
Încercaţi deci să înţelegeţi acest adevăr al creaţiei.”

– Extras din cartea „Călătorie prin Conştiinţă” – autor Radu Lucian Alexandru

Read Full Post »