A crede ≠ a şti

„- Cu siguranţă ai dreptate, interveni din nou Străinul, dar eu cred că acum e util să încercăm să mai lămurim câteva aspecte în legătură cu această „simţire”. Unii îi zic acestei „simţiri” „credinţă” şi, cum am văzut, o cam confundă cu „a şti”, de aceea e util să facem nişte distincţii destul de clare. Astfel, „a crede” e diferit de „a fi sigur” de acel ceva. Problema oamenilor care cad în „capcana” credinţei şi a „simţirii” este că confundă probabilitatea şi posibilitatea cu certitudinea. Dar „a crede” nu înseamnă „a fi sigur”, deoarece „a fi sigur” înseamnă „a şti cu certitudine”, iar a şti în acest fel înseamnă „ştiinţă” nu „credinţă”. Ceea ce e posibil poate fi probabil. Ceea ce e probabil poate fi sigur. Dar nu tot ceea ce e posibil e şi probabil să fie sau să se întâmple. Şi nici tot ceea ce e probabil să fie sau să se întâmple şi este sau se va întâmpla. Aşteptarea falsă, specifică „credinţei” şi „simţirii”, este de a te aştepta ca tot ceea ce e posibil sau probabil să şi fie în realitate. Multe din aceste „credinţe” şi „simţiri” au de fapt la bază mărturiile altora, care afirmă că ceea ce constituie obiectul „credinţei” sau „simţirii” ei l-au verificat şi îl afirmă ca fiind cert. Aşteptarea falsă pe care o au în psihic cei care iau de bune astfel de mărturii este de genul: „Ar trebui ca întotdeauna, toate mărturiile să fie adevărate!”, ceea ce e, evident, o aşteptare imposibil a se realiza. Nu toate mărturiile sunt adevărate. Din acest adevăr evident pentru oricine rezultă necesitatea de a verifica toate mărturiile pe care le primim despre diferite aspecte ale realităţii şi de a le considera certe doar pe acelea pe care le-am verificat noi înşine. Mărturiile neverificate le vom considera, până ajungem să le verificăm, doar probabile sau posibile, dar în nici un caz ca fiind certe, sigure. ” – Extras din cartea „Călătorie prin Conştiinţă” – autor Radu Lucian Alexandru

Reclame

Read Full Post »